marți, 9 octombrie 2018

Despre finanțarea lui Leancă de către Șor


Domnului Eduard Harunjen, Procuror general al Republicii Moldova
Stimate domnule Procuror general al Republicii Moldova

La data de 07.10.2018, de către Unimedia, a fost publicat un material, întitulat "Ilan Șor ar fi achitat pentru studiile făcute de către mezinul lui Iurie Leancă în Marea Britanie. Ce sumă a fost transferată."
În material este prezentată informația cum Ilan Șor, prin intermediul Tomton Trade Corp, a transferat 20 de mii 882 de dolari, convertiți în 12 mii 912 lire sterline, pe conturile companiei britanice Cambridge Arts and Sciences Limited cu specificația „plata pentru Liviu Tristan Leancă”. Cambridge Arts and Sciences Limited este tocmai compania care deține colegiul, unde Liviu Tristan Leancă a fost printre absolvenți în anul 2014.
O altă plată apare în extrasele bancare de pe contul în lire sterline al Tomton Trade pe 12 februarie 2013. Șor a transferat școlii din Cambridge pentru Liviu Tristan Leancă 12 mi 700 de lire sterline.
Mai exact, citează Unimedia ca Tomton Trade Corp este una dintre firmele nerezidente, implicate în furtul miliardului –, care avea conturi deschise în banca letonă ABLV. Această companie este una dintre zecile de firme utilizate de Șor pentru spălarea banilor proveniți din credite. Potrivit schemei caracteristice „furtului miliardului”, sursele scoase din bănci ca împrumuturi treceau, înainte să ajungă la o destinație finală, printr-un șir de transferuri de la o companie la alta ( citat Unimedia).
Întrucât Iurie Leancă era la vremea respectivă viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe și al integrării europene, iar ulterior prim-ministru, având în vedere că din postura sa de înalt demnitar a emis/adoptat decizii în beneficiul lui Șor (cedarea Băncii de Economii, cedarea Aeroportului Internațional Chișinău, acordarea permisiunea Băncii Naționale să scoată din rezervele de stat prima tranșă de 9,5 miliarde de lei pentru a astupa gaura formată în băncile controlate de Șor prin acordarea de credite frauduloase, rezolvarea litigiului internațional cu firma Le Bridge, concurenta lui Șor în comerțul Duty Free, eliberarea numerelor diplomatice oferite de ambasada Republicii Moldova la Moscova etc.), există indicii clare în privința întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.324 din Codul penal (Corupere pasivă în proporții deosebit de mari) și art.326 din Codul penal (Trafic de influență cu primirea de bunuri sau avantaje în proporții deosebit de mari).
Rezumând cele expuse, solicit procuraturii să se autosesizeze şi să ancheteze cele menționate în articolul publicat de Unimedia dar și alte surse media referitor la acest caz, pentru a stabili dacă există încălcările menționate.