luni, 1 iulie 2019

Iartă-i, Doamne, că nu știu ce vorbesc


După căderea Imperiului Sovietic, dincolo de problemele sociale, una dintre cele mai stringente probleme a fost prezența trupelor armatei ruse pe teritoriile statelor nou formate. 

Crearea CSI nu a prevăzut rezolvarea acestei probleme.

Odată cu declararea suveranității RSSM, Rusia s-a implicat brutal în politica internă a statului Republica Moldova, iar odată cu declarația de independență obiectivul principal a fost de a ancora RM în sfera de influiență rusă.

Astfel a fost activizat Interfrontul, care a dus la apariția coloanei a 5-a.
Aceasta a dus o luptă subversivă din care a rezultat separarea teritoriului din stânga Nistrului, în urma unui război la care au participat activ și trupele Armatei a 14-a din Rusia.

De exemplu, la 19 mai 1992, încercând să explice „pericolul” la care, chipurile, sunt supuse familiile ofiţerilor Armatei a 14-a, trupe ale acesteia au părăsit garnizoana din Tiraspol și s-au deplasat la peste 50 km, unde s-au implicat în conflictul armat din apropierea oraşului Dubăsari. În această zi, pe câmpul de luptă, s-au aflat tancuri cu însemnele Federaţiei Ruse.

Orice ar spune azi unii, în 1992 a fost o acțiune de subminare a integrității teritoriale a Republicii Moldova din partea federației Ruse.

De aceia mă simt obligat să le răspund unor funcționari, dar și actualului ministru de externe, Nicu Popescu, să se documenteze. Nu de alta, dar îmi vine să parafrazez un citat din Biblie și să spun: ”Iartă-i, Doamne, că nu știu ce vorbesc!”.

miercuri, 26 iunie 2019

Afacerea de familie AGEPI. În atenția Procuraturii


 Lilia Bolocan, directorul AGEPI și-a angajat la serviciu cele 2 surori și un cumnat. Rude de gradul 1, care primesc prime lunare de zeci de mii de lei. Despre toate acestea am aflat recent, după o nouă conferință de presă organizată de interpreți și compozitori, care cer demisia directorului AGEPI.

Așadar, cele 2 surori angajate de directorul AGEPI în cadrul instituției pe care o administreză se numesc Tatiana Rusu și Cristina Mocanu. Ambele au fost angajate în calitate de consultant principal. La fel, Lilia Bolocan și-a angajat la AGEPI cumnatul, Sergiu Rusu. Lucrătorii instituției spun că acestea nu sunt singurele rude angajate de directorul AGEPI. 

”Așa cuibar de neamuri nicăieri cred ca nu-i”, mi-a scris ieri soțul unei angajate. (Vezi foto alăturat)

Cine este Lilia Bolocan și de ce tace procuratura?

Lilia Bolocan este fost membru PLDM, care a părăsit partidul împreună cu Iurie Leancă. A fost protejată de Simplul prim-ministru ani buni.

În urmă cu 2 ani a fost protagonista unui scandal imens, în care directorul AGEPI, Lilia Bolocan, în loc să se ocupe de apărarea drepturilor de autor, îi amenința pe reprezentanții unei Asociații de artiști cu retragerea licenței, în cazul în care aceștia nu vor renunța la procesul de judecată intentat companiei Moldcell. Compozitorul Liviu Știrbu a înregistrat dialogul și l-a făcut public. Vezi detalii AICI.   

Atunci, Lilia Bolocan a spus că interesul ei este să apere businessul moldovenesc… Un exemplu cras de trafic de influiență, cu miros de cașcaval violet de la doamna director AGEPI.

Am făcut atunci o interpelare la Procuratură vizavi de acțiunile ilegale intreprinse de ea. Detalii AICI.  

În răspunsul de la Procuratura Anticorupție se spunea că pe numele directoarei Lilia Bolocan a fost intentat un dosar penal pe faptul săvârșirii infracțiunii prevăzute în articolul 327, aliniatul 1.
Abuzul de putere sau abuzul de serviciu
    (1) Folosirea intenţionată de către o persoană publică a situaţiei de serviciu, soldate cu daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. Vezi răspunsul PA AICI.  

Bolocan, salariu de 79.000 de lei pe lună
M-a mirat faptul că Guvernul Filip n-a avut nicio reacție la acest caz...

Personal, am cerut ca doamna Bolocan să fie audiată de către
Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media. Chemată de câteva ori la Comisia parlamentară, aceasta a refuzat să se prezinte, iar președintele comisiei i-a luat apărarea de fiecare dată.  

Eu sper ca măcar acum, după ce au apărut noi dezvăluiri despre activitatea ilegală a directorului AGEPI, Lilia Bolocan, procuratura să aplice legea.

miercuri, 7 noiembrie 2018

Leancă este urmărit penal

Procuratura Anticorupție s-a autosesizat și a intentat o cauză penală pe numele lui Iurie Leancă, după ce Unimedia a publicat un material preluat de la Jurnal TV, în care dezvăluie că Ilan Șor, prin intermediul Tomton Trade Corp, a transferat 20 de mii 882 de dolari, convertiți în 12 mii 912 lire sterline, pe conturile companiei britanice Cambridge Arts and Sciences Limited cu specificația „plata pentru Liviu Tristan Leancă”. Cambridge Arts and Sciences Limited este tocmai compania care deține colegiul, unde Liviu Tristan Leancă, fiul lui Iurie Leancă a fost printre absolvenți în anul 2014.

Faptul că pe acest caz a fost deschisă o cauză penală se spune în răspunsul la interpelarea mea făcută pe numele procurorului general, Eduard Harunjen pe data de 9 octombrie curect.

”În rezultat vă înformăm, că adresarea Dv, a fost anexată la materialele cauzei penale nr. 2015970346, pentru a fi examinată în cadrul urmăririi penale.”, se spune în scrisoare, pe care o puteți vedea mai jos. 

Răspunsul l-am primit de la procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Sper că Viorel Morari este un profesionist adevărat așa cum se pretinde și va duce acest dosar până la bun sfârșit. 



marți, 6 noiembrie 2018

Sesizare la Curtea Constituțională împotriva extinderii regimului duty-free

Împreună cu Tudor Deliu am depus astăzi o sesizare la Curtea Constituțională, în care cerem să fie analizată noua politică bugetar-fiscală propusă de Guvern, care prevede facilități suplimentare pentru vânzările duty-free. Aveți mai jos documentul integral.












 

marți, 9 octombrie 2018

Despre finanțarea lui Leancă de către Șor


Domnului Eduard Harunjen, Procuror general al Republicii Moldova
Stimate domnule Procuror general al Republicii Moldova

La data de 07.10.2018, de către Unimedia, a fost publicat un material, întitulat "Ilan Șor ar fi achitat pentru studiile făcute de către mezinul lui Iurie Leancă în Marea Britanie. Ce sumă a fost transferată."
În material este prezentată informația cum Ilan Șor, prin intermediul Tomton Trade Corp, a transferat 20 de mii 882 de dolari, convertiți în 12 mii 912 lire sterline, pe conturile companiei britanice Cambridge Arts and Sciences Limited cu specificația „plata pentru Liviu Tristan Leancă”. Cambridge Arts and Sciences Limited este tocmai compania care deține colegiul, unde Liviu Tristan Leancă a fost printre absolvenți în anul 2014.
O altă plată apare în extrasele bancare de pe contul în lire sterline al Tomton Trade pe 12 februarie 2013. Șor a transferat școlii din Cambridge pentru Liviu Tristan Leancă 12 mi 700 de lire sterline.
Mai exact, citează Unimedia ca Tomton Trade Corp este una dintre firmele nerezidente, implicate în furtul miliardului –, care avea conturi deschise în banca letonă ABLV. Această companie este una dintre zecile de firme utilizate de Șor pentru spălarea banilor proveniți din credite. Potrivit schemei caracteristice „furtului miliardului”, sursele scoase din bănci ca împrumuturi treceau, înainte să ajungă la o destinație finală, printr-un șir de transferuri de la o companie la alta ( citat Unimedia).
Întrucât Iurie Leancă era la vremea respectivă viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe și al integrării europene, iar ulterior prim-ministru, având în vedere că din postura sa de înalt demnitar a emis/adoptat decizii în beneficiul lui Șor (cedarea Băncii de Economii, cedarea Aeroportului Internațional Chișinău, acordarea permisiunea Băncii Naționale să scoată din rezervele de stat prima tranșă de 9,5 miliarde de lei pentru a astupa gaura formată în băncile controlate de Șor prin acordarea de credite frauduloase, rezolvarea litigiului internațional cu firma Le Bridge, concurenta lui Șor în comerțul Duty Free, eliberarea numerelor diplomatice oferite de ambasada Republicii Moldova la Moscova etc.), există indicii clare în privința întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.324 din Codul penal (Corupere pasivă în proporții deosebit de mari) și art.326 din Codul penal (Trafic de influență cu primirea de bunuri sau avantaje în proporții deosebit de mari).
Rezumând cele expuse, solicit procuraturii să se autosesizeze şi să ancheteze cele menționate în articolul publicat de Unimedia dar și alte surse media referitor la acest caz, pentru a stabili dacă există încălcările menționate.





duminică, 9 septembrie 2018

O expulzare cât un vector politic

După expulzarea profesorilor turci, care activau în filialele liceului teoretic moldo-turc de pe teritoriu RM, societatea a așteptat explicația argumentată a SIS: ce a stat la baza acestei acțiuni. 

Și iată că în a 3-a zi de la eveniment SIS s-a prezentat la Parlament în fața Comisiei abilitate pentru a oferi aceste explicații. 

Am participat și eu la această ședință. Ce sa vă spun? "Fabula" autorităților are un scenariu de SF, demn de un film de la Holywood cu James Bond în prim-plan.

Scenariul conține toate elementele pentru a prezenta cum "musulmanii cei răi și fioroși" atentează la securitatea națională, iar agenții SIS, în stilul FBI au prevenit un nou atac terorist de anvergură mondială. Frumos, ce sa spun... Doar ca nu are cine să aplaude.

De fapt, scenaristul trebuia să răspundă la câteva întrebări: 

1. Acest liceu activeaza pe teritoriul RM din 1993. Iar autoritățile de drept ar monitoriza acest liceu de atunci și ar exista un dosar în acest sens. Apar întrebările: cum a fost permisă activitatea unei instituții subversive pe teritoriul RM pâna acum, iar majoritatea funcționarilor de rang înalt și-au dus odraslele anume la această instituție? Oare își educau copii pentru acte teroriste? Și altă întrebare: dacă procuratura are un dosar de ce nu a mers cu el în judecată, să fie trași la răspundere, că doar au încălcat legea RM?

2. Cum au fost expulzați profesorii turci. Legea spune că dacă un cetățean străin prezintă pericol pentru securitatea statului, el este expulzat, dar totodată el iși poate alege singur țara în care să fie expulzat. 
În cazul nostru, persoane care au cerut azil politic ”au dorit” să fie expulzați înapoi în Turcia? Ca să ce? Ca să fie puși la închisoare? Este clar ca este o minciună crasă a SIS-ului. Adevărul este că autoritățile din RM nu le-au oferit o altă alegere, iar daca este adevarăt ca s-a comandat și o cursă charter special pentru transportarea celor 7 turci, apoi alte argumente nu mai pot fi.

3. A treia intrebare este cum au fost scoși din RM, dacă actele lor au rămas acasă? Au fost scoși cu pașapoarte albe? Este clar că aceste acte au fost pregătite din timp.

Acum întrebarea principală este: de ce autoritățile au recurs la aceste acțiuni de extrădare?

În ultimul timp europenii tot mai des penalizează acțiunele guvernării moldovenești, iar dacă se va continua în acest ritm riscăm o izolare și o ignorare totală din partea UE.

În aceste condiții guvernarea caută noi parteneri externi. Din păcate noiii parteneri spre care se orientează Plahotniuc sunt Turcia, care va fi intermediară în relațiile cu Rusia - un alt viitor partener. Ambele state, știm bine, nu sunt tocmai un etalon al democrației.

În concluzie. Aceste expulzări au fost un act de demonstrare a loialității față de viitorii parteneri politici.

Iar de luni vor continua reparațiile Președinției. Va fi bine și moale pentru unii, dar cu ce preț?
         

joi, 14 iunie 2018

Despre Procuratura ”independentă”

Așadar, am vrut să ne convingem ce costă procuratura din SRL Moldovenească și ne-am convins. Încă o dată. 

Pe 2 mai curent am făcut un demers la procuratura noastră liberă și independentă vizavi de încălcările comise de Silvia Radu în perioada în care se afla la conducerea Union Fenosa. Încălcările sunt grave și au fost constatate documental de către expertul Sergiu Tofilat și fostul vicepreședinte al Curții de Conturi, Tudor Șoitu. 

După o lună și 5 zile, oficial (termenul legal este de maxim o lună!!!) am primit răspunsul de la procurorii moldoveni, care îmi spun că ei NU au făcut NIMIC ca să vadă cum au dispărut milioane din contul Union Fenosa și cum Union Fenosa făcea afaceri de milioane cu firma Silviei Radu în timp ce aceasta conducea furnizorul de energie electrică.