joi, 3 septembrie 2015

Un furt cât un stadion



Și am ajuns de unde am pornit. Scopul comuniștilor de a distruge Stadionul Republican pentru ca apoi să vândă pământul pe care a fost amplasată arena va fi realizat de prim-ministrul Streleț. Sau ceea ce a început Voronin la fi dus la bun sfârșit de Streleț: lichidarea totală și fără urmă a Stadionului Național.

Premierul Streleț și-a arătat intenția de a vinde cele peste 4 ha de pământ din centrul capitalei, unde a fost amplasat cândva Stadionul Republican. Potențialii investitori pot face orice acolo. Cu asiguranță posibilii cumpărători nu vor achiziționa acest pământ pentru a construi acolo un nou stadion. Și asta după ce Streleț îmi răspundea în plenul Parlamentului, în ziua învestirii sale, vizavi de Stadionul Republican, că va ”încuraja pentru ca arena să fie reabilitată și să fie funcțională...”.

Schema e veche. Inventată de svetnicii lui Voronin. Se ia un obiect de preț, în cazul nostru - Stadionul Republican. Se aduce obiectul respectiv într-o stare deplorabilă, pentru ca apoi să fie vândut pentru un preț mizer. Schema este arhicunoscută la noi. Bandiții care s-au strecurat la guvernare după comuniști au preluat-o cu succes. Chiar un succes grandios aș spune.

Premierul propune ca peste 4 ha de pământ din centrul capitalei să fie vândute cu circa 20 de milioane de euro, în condițiile în care prețul de piață ar fi, cel puțin, de 4 ori mai mare.

Să presupunem că statul va vinde acest teren cu 450 de milioane de lei. Pe ce vor fi cheltuiți acești bani? Vor fi acești bani direcționați către construcția unei arene naționale sau vor fi trimiși direct la buget ca să se acopere gaura produsă de hoții de miliarde? Când se va construi noul stadion Republican și în ce loc?

Întrebările sunt pentru premierul Streleț. Și mai ales ultima întrebare este foarte importantă. Pentru că dacă nu există un teren desemnat pentru construcția arenei, restul întrebărilor au un răspuns previzibil. Și anume că banii vor avea o altă destinație, alta decât cea sportivă.    

Iar dacă previziunile triste se vor adeveri, îi promit premierului că voi veni la ușa lui. Dar nu singur, ci împreună cu mulți, mulți sportivi și oameni care iubesc sportul și-l înțeleg. Pentru că pe lângă faptul că suntem singura țară din Europa care nu are un stadion național, nu vrem să ajungem și cea mai bolnavă țară de pe bătrânul continent.

duminică, 3 mai 2015

Provocatorii de la 7 aprilie s-au întors



foto: facebook.com (Constantin Grigoriță)

Am fost în piață pentru a protesta împreună cu toată lumea împotriva regimului neocomunist, care s-a instaurat la Chișinău după alegerile din 30 noiembrie 2014...

La un moment dat am constatat că nu aveam semnal la telefonul mobil. La început am crezut că e o defecțiune tehnică. Dar imediat am constatat că nici ceilalți participanți la eveniment aflați în preajma mea nu aveau semnal...

Aceleași metode care au fost folosite și la 7 aprilie 2009. Aceiași actori, dar cu alte scenarii...

Dacă la 7 aprilie 2009 au avut ca obiectiv de a-l plasa pe Lupu în tabăra pro-europeană, ca mai apoi să discrediteze această direcție prin hoții, astăzi aceștia au avut frică de faptul ca lumea să nu afle despre mulțimea care s-a adunat acolo și au încercat să diminuieze importanța evenimentului.

Acest lucru poate fi văzut cu ochiul liber la așa numiții analiști politici docili regimului, care încercau să prezinte într-o culoare mai sumbră evenimentul care a avut loc astăzi.

Acești doi hoți, Plahotniuc și Filat nu înțeleg una: că de această dată nu-i ajută toți polit-tehnologii din lume, fiindcă au furat atât de mult, cât n-au furat predecesorii lor în 20 de ani.

Adio hoților! Moldova s-a trezit!

joi, 30 aprilie 2015

Moldova cu Cozma și maiovka lui Filat

foto: jurnal.md
Așadar, Vladimir Filat l-a acceptat pe fostul ministru al culturii, Artur Cozma, în calitate de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Controversatul Cozma, cel care a acceptat demolarea Conacului Teodosiu, fără ca să sesizeze procuratura – lucru care intra în obligațiunea lui – fapt pentru care Filat l-a numit atunci, în 2008, iresponsabil. Ei bine, după 7 ani, Cozma a devenit brusc responsabil.

Cine este Artur Cozma? Omul lui Voronin. Nu e un secret. Iar menirea lui la CCA este de a restabili televiziunea NIT. Plahotniuc, respectiv PD au vreo 5-6 televiziuni, Filat are și el vreo 3. Respectiv comuniștii mai vor și ei câteva, printre care și reînvierea NIT-ului. Posibil chiar ca Artur Cozma să fie ales președinte al CCA.

Ce a făcut Cozma cât a fost ministru al culturii? A fost mereu în centrul atenției. S-a remarcat mereu. Și de fiecare dată din punct de vedere negativ. Mereu în scandaluri de corupție, privatizări sau demolări ilegale ale monumentelor de arhitectură. În total, în timpul mandatului său au fost demolate peste 100 de monumente. A scăpat însă basma curată pentru că este unul din preferații lui Voronin.

În încheiere, o adresare către Vladimir Filat: nu vă mai ascundeți, nu vă mai rușinați pentru că e clar pentru toată lumea. Anunțați deja oficial că sunteți la o mână cu comuniștii, că lumea nu-i proastă. 

Moldova fără Voronin, Moldova fără comuniști, Moldova fără Filat.

marți, 7 aprilie 2015

Cine își vinde neamul?



Proiectul de lege votat de PD+PCRM+PSRM, referitor la acordarea statutului de raion național-cultural pentru Taraclia, se încadrează perfect în planurile Moscovei de a federaliza Republica Moldova.

Acest vot în prima lectură confirmă acțiunile rușilor întreprinse în Ucraina, unde își doresc crearea Republicii Autonome Basarabia. O astfel de structură teritorială ar urma să fie subiect al federației și să decidă vectorul politic al țării. Dorința de acordare a statutului de federație este unul cinic, în condițiile în care pe aceste teritorii locuiesc preponderent ucraineni în Ucraina și români în Moldova.

Repet: prin crearea acestor teritorii autonome, Moscova vrea să dicteze majorității vectorul politic al întregii țări.

Acum îi întreb pe Diacov și pe Lupu, care au susținut cu înverșunare acest proiect de lege: ale cui intersese apără ei în Republica Moldova? Să aibă oare Voronin dreptate când a spus că l-a delegat pe Marian Ilici în PD? Mai ales că această mișcare își găsește logica în evenimentele politice din aprilie 2009.

În 2009 era clară opțiunea societății: dorea să scape de comuniști. Opțiunea pro-europeană era atunci aproape de 60%, fapt pe care l-a înțeles și Voronin. Tocmai de asta și-a infiltrat oamenii săi în alte partide: pentru a stopa această pornire spre Europa.

Ajungând la guvernare, agenții Moscovei au discreditat tot pentru ce au luptat tinerii la 7 aprilie. Hoțiile sunt atât de mari și de evidente, încât oamenii se întreabă, pe bună dreptate, ”oare pentru asta am luptat? Acestea sunt valorile europene?”. De aceea acordarea statutului de autonomie Taracliei, în tot acest haos, nu mai miră pe nimeni.

De asta trebuie să fim atenți. Moscova nu doarme. Iar noi trebuie să stopăm înrobirea noastră.

Acordând statut de raion național-cultural Taracliei, ce vom face cu satele românești de acolo?

Din națiune majoritară românii din Taraclia vor deveni minoritate la ei acasa! După ce au fost deportați de comuniști, îi mai deportăm și noi încă o dată?