luni, 11 decembrie 2017

Dosar penal pe cazul directoarei AGEPI. De ce tace Guvernul?

Săptămâna trecută am primit răspuns la interpelarea făcută către Procuratura Anticorupție vizavi de acțiunile directoarei AGEPI în raport cu o asociație afiliată

Astfel, în scrisoare se spune că pe numele directoarei Lilia Bolocan a fost intentat un dosar penal pe faptul săvârșirii infracțiunii prevăzute în articolul 327, aliniatul 1. 

Ce mă miră este faptul că Guvernul n-a avut încă nicio reacție la acest caz, ceea ce este cel puțin straniu...

Personal, am cerut ca doamna Bolocan să fie audiată de către Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, fapt care va avea loc miercuri, 13 decembrie curent. Voi reveni cu detalii.  

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Dracul fură bradul

Povestea lui Gogol în versiunea moldovenească. Numai că la Gogol dracul fură luna ca să-i lipsească pe oameni de Crăciun, iar la noi fură bradul cu același scop.

Femeia a condus Fenosa în prăpastie. Acum s-a apucat de primărie.

A început cu metode de dictator și continuă cu metode de diletant.

Cum să-ți treacă prin cap să aduci un brad tocmai din Ucraina, fără ca acesta să se deterioreze pe drum? Asta se întâmplă atunci când la conducere vine o persoana care a stat toată viața numai prin birouri. Incompetență și haos. 

Revenind la brad, păcat că din cauza Silviei Radu, o persoană instalată abuziv în fotoliul de la primărie, s-a pierdut și această tradiție de sărbători ca bradul să fie instalat în piața capitalei de 1 decembrie.




marți, 21 noiembrie 2017

Interpelare către Procuratura Anticorupție

Așa cum am promis, astăzi am făcut un demers oficial către Procuratura Anticorupție, vizavi de acțiunile ilegale intreprinse de directoarea AGEPI în raport cu Asociația Copyright. Vezi materialul anterior de pe blog.

Mai jos aveți copia interpelării.

Vreau doar să adaog faptul, că acest caz poate să ne arate cât de independentă este justiția moldovenească, în special Procuratura. 


marți, 14 noiembrie 2017

Directoarea AGEPI cere ”raslabon” pentru Moldcell…

Bolocan Lilia, director AGEPI
Pentru că a cerut ”raslabon” pentru o firmă, indirect, prin intermediul subalternului de la FISC, Filat a fost demis din funcția de Premier. Ne amintim de acele interceptări telefonice, dialogul dintre Vicol și Filat.

Păi ceea ce s-a întâmplat recent cu AN ”Copyright” este mult mai grav. Însăși directoarea AGEPI, Lilia Bolocan, care ar trebui în mod normal să se ocupe de apărarea drepturilor de autor, îi amenință pe cei de la Copyright cu retragerea licenței, în cazul în care Copyright nu va renunța la procesul de judecată intentat companiei Moldcell. Asta după ce operatorul de telefonie mobilă a refuzat să achite acele maxim 3% din veniturile pe care le au în urma vânzării aparatelor auditive, prevăzute conform Legii.

Personal văd aici nu doar lipsă de profesionalism, dar un pronunțat trafic de influiența, cu miros de cașcaval violet de la doamna directoare a AGEPI.

Când cei de la Copyright au făcut aceste dezvăluiri, în minutul următor șefa de la AGEPI trebuia să-și dea demisia (ori prim-ministrul să o dea afară), iar organele abilitate să deschidă un dosar penal pentru trafic de influență.

Cum asta nu s-a întâmplat, în calitate de deputat voi cere oficial explicație de la cele 2 organe de stat, AGEPI și Procuratură.


marți, 18 aprilie 2017

Șeful a spus ”trebuie”, Dodon a zis ”facem”

Trădările în politica moldovenească se fac fie înainte de sărbători, fie după sărbători, atunci când oamenii sunt preocupați mai mult de felul cum să sărbătorească sau să povestească cum au fost sărbătorile.

Nu putea trece și această sărbătoare fără grija prezidentului ca "poporul" să fie fericit de Casa Prezidențială, care după vestirea că a Înviat Hristos, să ne confirme că Adevărat vom vota pentru Mixt.
         
S-a întâmplat exact cum am afirmat într –o emisiune la un post privat de televiziune. Miza a fost votul mixt și nu cel uninominal. Atunci cînd a fost anunțat înregistrarea proiectului privind modificarea sistemului electoral, prea fericitul nostru președinte a plecat la Moscova. Atunci a fost clar că pleacă să negocieze votul mixt, iar în fața noastră va apărea ca Făt Frumos, care a luptat cu Balaurul și l-a învins de la uninominal până la mixt.

         Dar, Igor Nicolaevici, pentru ce atâta spumă la gură? Când acest proiect de sistem electoral, mixt, a mai fost votat o dată și, de fapt, s-a dorit revotarea lui. Iar argumentele că votăm pentru ”mixt” pentru a nu fi votat sistemul uninominal clasic - nu mai ține. Mai ales după ce grupul PPEM a declarat că nu va vota - era clar că nu există voturi pentru acest proiect. 

Cum s-ar spune, de data asta Știrliț a pierdut pașaportul, iar noi am aflat că numele adevărat este Dodon.

Голосуем, За!!!  Просто бизнес, ничего личного!!!

marți, 4 aprilie 2017

Interpelare către Procurorul general

Domnului Eduard Harunjen, Procuror general al Republicii Moldova

În baza declaraţiilor Asociației Tiras-Tighina și ODIP (Asociația „Onoare, Demnitate și Patrie”), care deţine un carnet al unui lider socialist din raionul Ungheni, unde sunt indicate sume de bani și numele cu semnături ale persoanelor, care le-ar fi încasat pentru a-i asigura voturi candidatului Igor Dodon la alegerile prezidențiale din noiembrie 2016, solicit respectuos elucidarea cazului respectiv.
 Potrivit Asociației Tiras-Tighina și ODIP, carnetul conține numele a 23 de persoane, care ar fi primit lunar sume între 5 800 și 8 500 de lei. În listă sunt menționați și jurnaliști care ar fi primit câte 16 mii de lei pe lună.
Rezumând cele expuse, solicit procuraturii să se autosesizeze şi să ancheteze cele menționate în conferința de presă din 24.03.2016 pentru a stabili de unde au luat socialiștii sursele financiare menţionate de reclamanţi, deoarece în rapoartele financiare depuse la CEC cheltuielile respective nu sunt incluse.


vineri, 16 decembrie 2016

Două zile - trei realizări frumoase

Parlamentul a votat astăzi amendamentul cu privire la majorarea normei alimentare pentru instituțiile preșcolare. Este vorba despre un amendament, pe care l-am făcut în regim de urgență, la proiectul de lege pentru modificarea Legii bugetului pentru anul 2017.

Astfel, începând din anul 2017, suma zilnică pentru hrana unui copil din grădinițe va constitui 21 de lei, cu 4 lei mai mult decât este în prezent.
Iar din anul 2018 această sumă va constitui 24 de lei.

Din cauza majorării prețurilor și devalorizării valutei naționale era necesar de a majora norma de alimentare pentru instituțiile preșcolare, cu scopul îmbunătățirii alimentației copiilor.
În acest fel sperăm să reducem gradul de utilizare a produselor de proastă calitate, livrate uneori în grădinițele din țară.

Un alt punct din amendamentul meu are tangență cu sportul, unul din domeniile importante ale unei națiuni. Ca o paranteză: păcat că mulți nu înțeleg importanța sportului și a modului sănătos de viață… Dar acesta este un subiect aparte, la care voi mai reveni.

Cum spuneam, la ședința Parlamentului de azi a fost aprobată și alocarea sumei de 4,8 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de construcție și finalizare a complexului sportiv destinat desfășurării activităților curriculare la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”. Construcția centrului sportiv a început în anul 2002. Până în prezent au fost valorificate în acest scop surse financiare în sumă de 7,89 milioane lei, dintre care 5,81 milioane lei din sursele mijloacelor speciale proprii, iar 2,08 milioane din mijloacele bugetare de stat.

Suma care a fost aprobată astăzi de Parlament înseamnă finisarea unei lucrări costisitoare, care, altfel, ar fi riscat să deterioreze sau și mai rău, să rămână în paragină, la fel ca alte multe construcții ale edificiilor sportive începute pe timpuri, dar care n-au mai fost duse la bun sfârșit.  


Mă bucur că propunerile mele au fost susținute de colegii din Parlament, mai ales după ce și ieri, în ședința parlamentară s-a votat proiectul de lege care interzice utilizarea terenurilor sportive în alte scopuri decât cele prevăzute documental.